Vă invităm într-o inedită incursiune insulară, care va începe în Sardinia, situată în inima Mediteranei, un colţ de paradis, un tărâm unde oamenii au ospitalitatea în inimă de mii de ani, un loc preferat de turiştii din întreaga lume nu doar datorită frumuseţilor naturale, ci şi pentru încărcătura istorică milenară, care va continua cu Insula Corsica, supranumită „Insula Frumuseţii” unde veţi vizita unele dintre cele mai frumoase orașe, care vă vor încânta prin vitalitatea culturii acestor locuri. Vom parcurge drumuri mărginite de leandri, vom descoperi plaje idilice în golfuleţe cu apă de culoarea smaraldului şi vom vedea cum trecutul şi prezentul continuă să se îmbine într-o atmosferă cu iz de mister, de aventură şi culoare.
Info insotitor: însoțitor român de grup, ghizi locali
Obiective natura: Parcul Naţional Porto Conte, falezele verticale de la Capo Caccia, Parcul Naţional Asinara, Golful Valinco, formațiunea stâncoasă Calanques de Piana, Munții Cap Corse, Desertul Agriates, golful Saint-Florent
Obiective arta: Centrul fortificat, Catedrala din Alghero; Castello dei Doria, Museo dell’Intreccio Mediterraneo din Castelsardo; Poarta Genova, Biserica Adormirea Maicii Domnului, Biserica gotică St. Dominique, Turnul și Scara Regelui Aragon din Bonifacio; Situl arheologic Filitosa; Clădirile și portul din Propriano; Casa şi Muzeul Napoleon Bonaparte, Muzeul Fesch, Catedrala Notre Dame de la Misericorde, Piaţa Centrală din Ajaccio; Citadela, Muzeul de Etnografie, Biserica Santa Maria, Port de Plaisance din Calvi; Catedrala Santa Maria Assunta, Citadela din St Florent;Terra Vecchia, Oratoriul St. Roch, Biserica St. Jean Baptiste, Terra Nova (Citadela) din Bastia
Obiective traditii: Degustarea renumitului vin de Sartened, degustare de produse locale în Ajaccio
Obiective distractii: Experiența de a încerca câteva dintre produsele tradiţionale corsicane, plimbare pe Quai Landri
Info tarif:
1690 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 430 EURO
(tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de minim 25 turişti, pt. 20-24 turiști, tariful se va majora cu 110 euro/pers.)
Nr minim de turisti: 20
Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 7
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Alghero- Masa: În avion
- Cazare: în Alghero la hotel 4*
- Transport: Avion
Autocar
- Obiective: Alghero:
Centrul fortificat
Catedrala
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 09:00 (în faţa ghişeului de check-in al companiei Wizz Air). Plecare cu compania Wizz Air, zbor W6 3169 (11:25 / 13:05), spre Alghero unul dintre cele mai pitorești orașe ale insulei, care vreme de patru secole a aparţinut Cataloniei şi Aragonului, influenţa spaniolă simţindu-se şi în zilele noastre, atât în privinţa limbii locuitorilor cât şi în cea a aspectului clădirilor. Amprenta catalană este atât de puternică, încât orașul și-a căpătat numele de Barcelonetta, în traducere Mica Barcelona, populaţia locală vorbind încă un dialect spaniol.Vom vizita centrul fortificat, vom intra în Catedrală şi ne vom putea plimba pe bastioanele care l-au protejat de-a lungul anilor. Vom avea apoi timp liber pentru a ne plimba pe străduțele înguste, să fotografiem clădirile cu aspect și aer medieval, să admirăm bisericile, turnurile și zidurile fortificate, să savurăm câteva dintre felurile tradiționale de mâncare, cum ar fi panadas, o plăcintă făcută cu carne sau cu pește sau malloreddus, paste cu șofran, servite cu sos tomat. Cazare în Alghero la hotel 4*.
Ziua 2. Alghero – Porto Conte – Porto Torres – Castelsardo- Masa: Mic dejun
- Cazare: în Alghero la hotel 4*
- Transport: Autocar
- Obiective: Parcul Naţional Porto Conte
Falezele verticale de la Capo Caccia
Parcul Naţional Asinara
Castelsardo:
Castello dei Doria
Museo dell’Intreccio Mediterraneo
- Descriere: Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre unele dintre cele mai frumoase şi pitoreşti locuri din Sardinia. Periplul nostru prin acest adevărat colţ de paradis va începe cu descoperirea Parcului Naţional Porto Conte, unde vom admira nemărginirea Mediteranei de pe celebrele faleze verticale de la Capo Caccia. Vom pleca spre Porto Torres, al doilea port ca mărime al insulei şi principala poartă de intrare în Parcul Naţional Asinara, unde vom trăi câteva clipe de răgaz pe una dintre cele mai frumoase plaje de pe coasta de vest, Stintino. Traseul zilei ne va purta spre Castelsardo, oraș pitoresc situat la mică distanță de Badesi, în nordul Sardiniei. Fondat de familia genoveză Doria în sec. al XII-lea, Castelsardo este destul de popular printre turiștii din întreaga lume, care sunt întotdeauna impresionați de arhitectura antică magnifică din oraș. Castelele și cetățile au fost construite în aceeași perioadă cu originea orașului, în timp ce rămășițele unui număr de turnuri de veghe adaugă și mai mult la natura învechită a orașului Castelsardo. Dispunând de multe căi, acesta este un loc cu adevărat minunat de explorat pe jos, în timp ce castelul, Castello dei Doria, este, fără îndoială, principalul punct culminant. Din acest castel se deschide o cetate străveche și aici veți găsi mai multe cafenele, restaurante și magazine de artizanat fermecătoare. Castelsardo este renumit în special pentru industria sa de țesut de coșuri, existând un muzeu dedicat acestei tradiții, Museo dell’Intreccio Mediterraneo, care se află chiar în inima Castello dei Doria. Acesta este un loc grozav de explorat pe jos, iar străzile istorice sunt pline de multe întâlniri care oferă o perspectivă asupra modului în care a apărut Castelsardo în sec. al XII-lea. Cazare în Castelsardo la hotel 4*.
Ziua 3. Castelsardo – Santa Theresa di Gallura – Bonifacio / Insula Corsica- Masa: Mic dejun
- Cazare: în Bonifacio la hotel 3*
- Transport: Autocar
Ferry-boat
- Obiective: Îmbarcare la Santa Theresa di Gallura
Tur pietonal Bonifacio:
Poarta Genova
Biserica Adormirea Maicii Domnului
Biserica gotică St. Dominique
Turnul și Scara Regelui Aragon
Experiența de a încerca câteva dintre produsele tradiţionale corsicane
- Descriere: Mic dejun. Dimineața ne vom deplasa spre Santa Theresa di Gallura, de unde ne vom îmbarca pe ferry-boat-ul care ne va duce către Bonifacio, oraş medieval fondat în sec. al IX-lea de către Bonifacio, marchizul de Toscana şi fortificat de genovezi. Vom porni într-un tur pietonal al celui mai pitoresc oraş din Corsica, care va include Poarta Genova, strada celor doi împărați, pe care au locuit Napoleon și Carol Quintul, Biserica Adormirea Maicii Domnului, biserica gotică St. Dominique construită în sec. al XV-lea (exterior), Turnul și Scara Regelui Aragon cu cele 187 trepte care permite accesul de la mare către oraşul vechi. Veți avea apoi timp pentru a vă plimba prin partea veche a oraşului care este un adevărat labirint de străduţe înguste cu clădiri istorice. Experiența corsicană nu se va putea termina fără a încerca câteva dintre produsele tradiţionale corsicane: aperitive reci corsicane, sauté de veau aux olives (sote de vită cu măsline) lângă puree au basilic (piure de cartofi parfumat cu busuioc) şi de a savura prăjitura cu castane, toate însoţite de un vin tradiţional sau de berea locală Pietra, făcută din făină de castane. Cazare în Bonifacio la hotel 3*.
Ziua 4. Bonifacio – Sartene – Propriano – Ajaccio- Masa: Mic dejun
- Cazare: în Ajaccio la hotel 3*
- Transport: Autocar
- Obiective: Degustarea renumitului vin de Sartened
Situl arheologic Filitosa
Clădirile și portul din Propriano
Tur pietonal Ajaccio:
Casa şi Muzeul Napoleon Bonaparte
Muzeul Fesch
Catedrala Notre Dame de la Misericorde
Piaţa Centrală
Degustare de produse locale
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Sartene, „cel mai corsican oraş din Corsica”, potrivit istoricului şi arheologului Prosper Merimee, un pitoresc oraş medieval cu clădiri din sec. XVI-lea, unde vom avea ocazia de a degusta renumitul vin de Sartene, considerat cel mai bun vin de pe insulă. În continuarea zilei vom vizita situl arheologic Filitosa, sit preistoric megalitic inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Ne vom îndrepta apoi spre Propriano, oraş situat în Golful Valinco renumit pentru clădirile de la începutul sec. al XIX-lea şi pentru portul cu fascinantele iahturi şi bărci moderne de pescuit. După-amiază vom pleca spre Ajaccio capitala insulei Corsica, cel mai mare oraş de pe insulă şi al doilea port ca mărime după Bastia, oraşul în care s-a născut Napoleon Bonaparte. Ascuns în adâncul unui golf înconjurat de munţi înalţi, Ajaccio este un frumos oraş istoric cu bulevarde şi pieţe largi străjuite de palmieri şi clădiri de piatră în nuanţe pastel, unde totul pare a aminti de marele Napoleon. Întâlnire cu ghidul local care ne va însoţi într-un tur pietonal în Ajaccio, pe parcursul căruia vom vedea Casa şi Muzeul Napoleon Bonaparte, Muzeul Fesch, înfiinţat de unchiul matern al lui Napoleon I, ce adăposteşte cea mai mare colecţie de pictură renascentistă italiană de pe teritoriul Franţei şi Catedrala Notre Dame de la Misericorde, locul unde a fost botezat Napoleon. Vom face o scurtă oprire în Piaţa Centrală a oraşului din apropierea portului, unde vom putea gusta brocciu (o brânză aromată de oaie), cârnaţi şi mezeluri preparate din carne şi unde ne vom putea delecta cu un pahar de vin alb corsican sau cu un mirto rece (un digestiv preparat din fructe de mirt). Cazare în Ajaccio la hotel 3*.
Ziua 5. Ajaccio – Corte – Calanques de Piana – Calvi- Masa: Mic dejun
- Cazare: în Calvi la hotel 3*
- Transport: Autocar
- Obiective: Formațiunea Calanques de Piana
Tur pietonal Calvi:
Citadela
Muzeul de Etnografie
Biserica Santa Maria
Port de Plaisance
Plimbare pe Quai Landri
- Descriere: Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre Corte, un mic oraş în inima Corsicăi, fosta capitală a insulei în perioada anilor 1755-1769. În continuare vom avea ocazia de a vedea Calanques de Piana, o interesantă formaţiune de roci sculptate de vânt şi de mare, care oferă un spectacol de culori, de la auriu la roz, mergând până la roșu, în funcţie de poziţia soarelui. Calanques de Piana reprezintă pentru orice iubitor de natură un loc inedit, unde muntele și marea se combină într-un decor de-a dreptul grandios. De altfel, întreaga zonă de coastă este de o frumuseţe uimitoare, motiv pentru care este inclusă pe lista Patrimoniului Mondial Natural UNESCO. Ne vom deplasa în continuare spre Calvi, oraş-port situat în partea de nord-vest a insulei şi care, potrivit cercetătorilor, este locul de naştere al lui Cristofor Columb. Numele oraşului provine de la cuvântul „calvus”, stâncă uriaşă şi lipsită de vegetaţie care face parte din obiectivele turistice ale zonei. Împreună cu ghidul local vom face un tur pietonal în Calvi, prilej cu care vom vedea Citadela, cel mai important monument istoric din oraş în interiorul căruia vom vedea turnurile de apărare şi zidurile cu creneluri, Muzeul de Etnografie care deţine colecţii legate de istoria şi cultura populară a insulei, Biserica Santa Maria, biserică catolică cu ziduri de piatră de culoare roz, Port de Plaisance, în care vom vedea numeroase iahturi şi vase de agrement. Vom face o plimbare pe celebra Quai Landri, o alee plină cu restaurante cochete, baruri şi cafenele, unde vom avea timp pentru a savura celebra prăjitură cu castane sau pentru a degusta vinul tradiţional sau berea locală. Cazare în Calvi la hotel 3*.
Ziua 6. Calvi – St. Florent – Bastia- Masa: Mic dejun
- Cazare: Cazare în Bastia la hotel 3*
- Transport: Autocar
- Obiective: St. Florent:
Catedrala Santa Maria Assunta
Citadela
Tur pietonal Bastia:
Terra Vecchia
Oratoriul St. Roch
Biserica St. Jean Baptiste
Terra Nova (Citadela)
- Descriere: Mic dejun. Dimineaţa ne vom îndrepta spre St. Florent, oraş situat într-un golf pitoresc adăpostit între munţii sălbatici din Cap Corse şi magnificul Desert Agriates, singurul deşert oficial al Europei. În St. Florent vom vizita Catedrala Santa Maria Assunta, magnific monument medieval construit în sec. al XII-lea, Citadela construită în acelaşi timp cu oraşul, în anul 1440, de unde vom avea o privelişte unică asupra golfului Saint-Florent. Ne vom plimba pe străzile înguste şi pline de viaţă din centrul oraşului, unde vom avea puţin timp pentru a ne „odihni” la una dintre terasele din jurul portului. După-amiază ne vom deplasa spre Bastia, unde ne vom întâlni cu ghidul local care ne va însoţi într-un tur pietonal, prilej cu care vom vedea Terra Vecchia, renumită prin clădirile sale: Oratoriul St. Roch construit în anul 1604 în stil baroc genovez, Biserica St. Jean Baptiste, cea mai mare biserică din insulă construită între anii 1636-1666, portul vechi, unul dintre cele mai fotografiate obiective din Bastia, cu debarcaderul său aglomerat şi clădirile din sec. al XVIII-lea. Ne vom îndrepta apoi spre Terra Nova (Citadela), centrul militar şi administrativ al vechiului oraş renumit pentru Palatul Guvernatorilor, clădire impresionantă din sec. al XIV-lea construită pentru guvernatorul şi episcopul din timpul perioadei de apogeu a civilizaţiei genoveze în Corsica. Cazare în Bastia la hotel 3*.
Ziua 7. Bastia – Bonifacio – Santa Theresa di Gallura / Insula Sardinia – Alghero- Masa: Mic dejun
- Cazare: în Alghero la hotel 4*
- Transport: Autocar
Ferry-boat
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Bonifacio de unde ne vom îmbarca pe ferry-boat-ul care ne va duce către Santa Theresa di Gallura. După sosire ne vom îndrepta spre Alghero unde ne vom caza la hotel 4*.
Ziua 8. Alghero – București- Masa: Mic dejun
- Transport: Autocar
Avion
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea spre București cu compania Wizz Air, zbor W6 3170 (13:40 / 17:10).