Vă invităm într-o incursiune în istoria şi tradiţiile unora dintre cele mai vechi şi bogate culturi ale umanităţii, prilej de a descoperi locuri care laolaltă formează o adevărată Mecca a culturii şi patrimoniului universal, care au păstrat peste secole amprenta inconfundabilă a unor civilizaţii străvechi. Multitudinea şi frumuseţea monumentelor, a vestigiilor arheologice, ospitalitatea şi cultura cu totul deosebită a oamenilor de aici vă vor fascina iniţiindu-vă în magica lume a Orientului Mijlociu. Veţi descoperi Sultanatul Oman, situat în vârful Peninsulei Arabe, locul unde încă mai puteți întâlni unul dintre cele mai originale moduri de viață ale oamenilor deșertului, peisaje ce par ireale, oaze incredibil de frumoase și o natură nealterată.
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Sultanatul Oman
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Sultanatul Oman
Info insotitor: român și ghizi locali
Obiective natura: Marea Arabiei, Golful Oman, Canionul Jebel Shams, Munții Al Hajar, Canionul Wadi Ghul, Dunele și Marele Deşert Wahiba, Oaza Wadi Bani Khalid, plaja din Fins, Craterul Bimah Sinkhole, piscinele de la Wadi Arbaeen, fiordurile Golfului Arabiei
Obiective arta: Clădirea Operei, Palatul Al Alam, forturile portugheze Mirani & Jalali, Muttrah Souq, Marea Moschee din Muscat; Castelul din Jabreen; Fortul Bahla; Muzeul Bait al Safa din Al Hamra; Fortul, souq-ul, piața Sinaw din Nizwa
Obiective traditii: Vizitarea unei familii beduine, șantier al vaselor tradiționale dhow
Obiective distractii: Incursiune cu mașini 4x4 spre ” Marele Canion” al Omanului, curse cu mașini 4x4 pe dunele de nisip, înot în piscinele naturale din oază, apus de soare de pe vârful dunelor de nisip, croazieră cu un vas dhow pentru a admira fiordurile Golfului Arabiei, înot și snorkeling
Info tarif:
1090 EURO + 950 USD / loc în cameră dublă; Supliment single: 390 USD
(tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de minim 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 270 euro/pers.)
Nr minim de turisti: 20
Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 7
Cină: 1
PROGRAMZiua 1. București – Doha- Masa: În avion
- Transport: Avion
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 14:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Qatar Airways). Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 222 (17:30 / 22:00).
Ziua 2. Doha – Muscat- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Al Falaj 4* (sau similar 4*)
- Transport: autocar
- Obiective: Tur panoramic Muscat:
Clădirile din cartierul ambasadelor
Clădirea Operei
Palatul Al Alam
Forturile portugheze Mirani & Jalali
Incursiune în exoticul Muttrah Souq
- Descriere: Din Doha vom pleca spre Muscat cu zborul QR 1148 (01:15 / 03:50). După formalităţile de viză de pe aeroport, întâlnire cu ghidul local şi transfer pentru cazare la Hotel Al Falaj 4* (sau similar 4*). Mic dejun. După o bine meritată pauză pentru odihnă vom porni într-o croazieră cu un vas tradițional local numit dhow, la bordul căruia veți putea admira fiordurile Golfului Arabiei, satele pescărești și incredibila apă turcoaz, care contrastează cu albul dealurilor calcaroase care domină zona. Vom face apoi o scurtă incursiune în exoticul Muttrah Souq a cărui atmosferă ne va purta cu cel puțin un secol înapoi, de unde vom putea cumpăra tradiţionalele bijuterii de argint lucrate manual. Întoarcere la hotel pentru cazare în Muscat la Hotel Al Falaj 4* (sau similar 4*).
Ziua 3. Muscat- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Al Falaj 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, vehicule 4x4
- Obiective: Marea Moschee din Muscat
“Marele Canion” al Omanului
Deplasare cu vehicule 4x4 spre canion
Sătucul din munți Bilad Sayt
- Descriere: Mic dejun. Această zi va fi dedicată explorării Muscatului, capitala sultanatului Oman, care în traducere din limba arabă înseamnă „loc de acostare”, dat fiind faptul că este situată într-un port natural la Marea Arabiei, de-a lungul Golfului Oman, în imediata apropiere a Strâmtorii Hormuz, unde albastrul Oceanului Indian se întâlnește cu deșertul străbătut de beduini. Muscatul este unul dintre cele mai vechi orașe din Orientul Mijlociu, datând încă din sec. al II-lea. În antichitate a fost centrul comerțului cu tămâie dintre sudul Arabiei, Grecia, Roma și întreaga Mediterană, numit pe atunci Khour Rouri, pe care grecii l-au redenumit ulterior Muscat. Vom face un tur panoramic, prilej cu care vom vedea cum arhitectura modernă se împletește cu stilul tradițional al construcțiilor și de a descoperi cum un oraș modern coexistă în armonie cu legenda Reginei din Saba și a lui Sindbad Marinarul. În timpul turului vom avea ocazia de a admira frumoasele clădiri din cartierul ambasadelor, clădirea Operei (se poate vizita cu plata taxei de intrare la fața locului), cu o capacitate de 1100 locuri, construită în anul 2011 la ordinul sultanului Qaboos, pentru ca în final, să admirăm din exterior splendoarea palatului Al Alam, reşedinţa Sultanului Qaboos, flancat de forturile portugheze Mirani & Jalali construite în sec. al XVI-lea. Vom vizita Muzeul Național, cel mai mare muzeu din Sultanat, care găzduiește zeci de mii de artefacte și numeroase piese rare care prezintă arhitectura și cultura islamică premodernă a Omanului, precum și rolul său de jucător major în regiune, după care vom vizita Marea Moschee din Muscat, inaugurată de Sultanul Omanului în anul 2001, una dintre cele mai mari din lume care poate adăposti în același timp 20.000 de credincioși. În interiorul moscheei vom admira celebrul candelabru adus din Germania și covorul de rugăciune, comandat și lucrat în Iran, al doilea ca mărime din lume. Cazare în Muscat la Hotel Al Falaj 4* (sau similar 4*).
Ziua 4. Muscat – Bimah Sinkhole – Fins – Sur- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Sur Plaza 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Castelul din Jabreen
Fortul Bahla
Muzeul Bait al Safa din Al Hamra
Canionul Wadi Ghul
- Descriere: Mic dejun. În această zi ne vom deplasa spre coasta de est a Omanului pentru a vedea Bimah Sinkhole, un crater spectaculos de calcar, cu o apă de o culoare incredibilă, verde-albastră. În continuare, ne vom îndrepta spre Sur, un important port comercial, care încorporează originea maritimă a Omanului, aici urmând să vizităm un șantier unde se construiesc vasele tradiționale dhow, după care vom face un scurt popas pe plaja din Fins. Cazare în Sur la Hotel Sur Plaza 4* (sau similar 4*).
Ziua 5. Sur – Oaza Wadi Bani Khalid – Wahiba Sands- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Arabian Oryx Camp 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, vehicule 4x4
- Obiective: Nizwa:
Fortul
Souq-ul
Piața Sinaw
Dunele și Deşertul Wahiba
Plimbare cu vehicule 4x4 pe dunele de nisip
Oaza Wadi Bani Khalid
Înot în piscinele naturale
- Descriere: Mic dejun. Itinerariul zilei ne va purta spre ținutul nisipurilor din Wahiba. Precum un imens ocean de nisip, dunele nesfârșite care se pot înălța până la 200 m înălțime, oferă un peisaj în continuă schimbare a formelor și culorilor. Dunele spectaculoase ale Marelui Deşert Wahiba formate pe direcţia nord-sud, se întind pe o lungime de până la 200 km și o lăţime de 100 km fiind casă pentru triburile de beduini nomazi, care călătoresc prin întreg ținutul, cu capre și cămile. După intrarea în deșert, ne vom continua călătoria în mașini 4x4 conduse de șoferi experimentați care ne vor oferi o experiență inedită conducând pe dunele de nisip. Vom traversa zone sterpe de nisip, care sunt de fapt locul unde viața capătă forme uluitoare. Pe lângă triburile de beduini aici își au casă o mare varietate a faunei: lupi, vulpi, pisici sălbatice, manguste, libelule, precum și 115 specii de păsări. Ne vom opri la Oaza Wadi Bani Khalid, din mijlocul deșertului, cu piscine naturale cu apă limpede, în care dacă doriți, puteți înota. Vom vizita apoi o familie beduină, unde vom avea ocazia să aflăm la o cafea omaneză, mai multe detalii despre viaţa în deşert. În încheierea zilei ne vom bucura de o altă experiență minunată, căci ce poate fi mai frumos decât un spectaculos apus de soare în deşert, privit de pe vârful dunelor de nisip. În această noapte vom avea cină și cazare într-o pitorească tabără „cuibărită” printre rocile și nisipul roşu al deșertului Wahiba Sands, numită Arabian Oryx Camp 4* (sau similar 4*).
Ziua 6. Wahiba Sands – Jabreen – Bahla – Nizwa- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Al Diyar 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Descriere: Mic dejun. În această zi vom străbate un traseu cu peisaje splendide, pe unde cândva au trecut şi călători celebri precum Marco Polo şi Ibn Battuta. Ne vom îndrepta spre Jabreen, pentru a vizita cel mai frumos castel omanez, construit în sec. al XVII-lea de Yaruba Imam Bil'arab bin Sultan, care a și fost îngropat aici. Vom admira plafoanele castelului frumos împodobite cu motive islamice, iar din vârful castelului ne vom bucura de o frumoasă panoramă. Ne vom deplasa, apoi spre Bahla, un faimos centru al ceramicii arabe, unde vom vizita Fortul Bahla ridicat în sec. al XII-lea și care a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. În continuarea zilei vom pleca spre Nizwa, fosta capitală a dinastiei Julanda în perioada secolelor VII - VI î.e.n., care este acum una dintre cele mai mari atracţii turistice ale Omanului, datorită construcţiilor încărcate de istorie. Cazare în Nizwa la Hotel Al Diyar 4* (sau similar 4*).
Ziua 7. Nizwa – Canionul Jebel Shams – Al Hamra – Misfat Al Abreen – Nizwa- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Al Diyar 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Vizita santier vase dhow
- Descriere: Mic dejun. Traseul acestei zile va cuprinde drumul spre Canionul Jebel Shams, care în traducere din limba arabă înseamnă „muntele soarelui”, „Marele Canion” al Omanului, situat în nord-estul sultanatului, la nord de orașul Al Hamra. Canionul este al treilea ca înălțime din lume și cel mai mare din Oman, cu un vârf care are peste 3000 m. Ne vom deplasa apoi spre Al Hamra, un oraş cu o vechime de peste 400 de ani, unde se păstrează unele dintre cele mai vechi și bine conservate case de piatră din Oman. Multe dintre case au două, trei și chiar patru etaje, cu tavane din grinzi de lemn din palmier și frunze acoperite cu noroi și paie. Vom vizita Muzeul Bait al Safa, un muzeu organizat de localnici pentru a prezenta stilul de viață tradițional omanez. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Misfat Al Abriyeen, un sat montan unic situat la 1.000 m deasupra nivelului mării, la poalele munților care înconjoară oraşul Al Hamra din guvernoratul Al Dhakhiyla. Satul își trage numele de la tribul Al Abri și se mândrește cu frumoase terase agricole, alei și case vechi construite pe vârful stâncilor solide. Combinația acestor elemente ne va oferi o imagine spectaculoasă de la zona de belvedere, aflată în apropiere. Întoarcere în Nizwa pentru cazare la Hotel Al Diyar 4* (sau similar 4*).
Ziua 8. Nizwa – Birkat Al Mauz – Muscat- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Al Falaj 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Croazieră cu un vas tradițional dhow
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei vom vizita Fortul din Nizwa, care domină întreaga zonă, fiind cel mai mare fort din Peninsula Arabică, construit în anul 1660, prilej cu care vom putea fotografia turnul său enorm, construit în sec. al XVII-lea de Sultanul Bin Saif pentru a apăra drumul spre interiorul țării. Tot aici vom avea prilejul de a vizita vechiul și tradiționalul souq Sinaw, vestit pentru bijuteriile din argint ale beduinilor. Traseul zilei va continua către Birkat Al Mauz, unde ne vom plimba prin oaza și plantațiile de curmale. Pe lângă cele două zone cu vechi ruine locale, o plantație de banane și împrejurimile pitorești, situl găzduiește și vechiul sistem de irigare Falaj, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Ne vom deplasa în continuarea zilei spre Muscat unde ne vom caza la Hotel Al Falaj 4* (sau similar 4*), până la ora transferului la aeroport pentru plecare spre Istanbul.
Ziua 9. Muscat – Doha – București- Transport: Avion
- Descriere: Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 1149 (05:20 / 05:50), de unde se va pleca spre București cu zborul QR 221 (09:10 / 14:00).